Sunday, March 4, 2012

Final de SAINT GEORGE CITY OF DEBATE



Peste 250 de concurenţi din toate colţurile ţării, 54 de arbitri conduşi de directoarea turneului în limba română, domnişoara Bianca Dragomir, ajutată de Sergiu Scripcă şi Ştefan Strilciuc, plus domnişoara Knop Ildiko, directoarea turneului în limba maghiară, dar mai ales cei 40 de voluntari, coordonaţi de domnişoarele Călina Cruceriu şi Paula Cocoveică, au contribuit din plin la reuşita ediţiei a VI-a a Openului de Dezbateri Academice, “Saint George, City of Debate”.
Prima zi, cea de vineri  2 martie, a însemnat participarea invitaţilor la o suită de programe extra-concurs– vizite la expoziţii şi muzee, cele două spectacole de teatru de la M Studio şi “Andrei Mureşanu”, plus programele de bowling, paintball şi fotbal, iar la finalul zilei o scurtă petrecere de bun venit la “Bastion Café”.
Cea de-a doua zi a adus seria de 4 meciuri de calificare pe care le-au jucat toate echipele participante la competiţie, în urma căreia au fost alese cele 8 sfertfinaliste pentru a doua zi. După dezbateri aprinse pe cele două moţiuni incitante, “ar trebui acordat dreptul tinerilor să voteze la 16 ani” şi “ar trebui ridicat dreptul de veto în Uniunea Europeană”, au mers mai departe cele mai pregătite 8 echipe, trei reprezentante din Cluj, două din Ploieşti, câte una din Timişoara, Bucureşti şi Sfântu Gheorghe. Din nefericire, echipa clasată pe primul loc, format din ai noştri Simina Gheorghincă şi Ioana Ganea jr. nu a putut merge în sferturi, deoarece au fost nevoiţi să joace în doi rundele de calificare, colega lor de echipă, Andreea Cucu fiind nevoită să dea examenul Cambridge fix în acea zi. Finalul zilei i-a găsit pe majoritatea participanţilor în locaţiile Brava şi DiStefano, din cadrul Complexului Park, pentru un concert live al trupei “Ecou”, dar şi pentru un chef pe cinste, până târziu în noapte.
Ultima zi a adus meciurile cu miză mare, sferturile şi semifinalele extreme de disputate aducând în finală o echipă din Ploieşti – Raluca Stănescu, Valeria Oncean, Cristina Badea şi una din Sfântu Gheorghe, Diana Cojocaru, Victor Bolog, Raluca Popa. Sala Teatrului a fost, ca şi anul trecut, plină de iubitorii de dezbateri academice din întreaga ţară, dar şi din comunitatea locală. Au fost proiectate fotografii de la eveniment, dar şi un film de 10 minute din primele zile, creaţia lui Dobondi Lehel, iar în urma unei ore dense şi plină de contraziceri cu sens pe subiectul acordării dreptului de vot la 16 ani, echipa care a dus acasă Cupa Saint George City of Debate şi trofeul unicat, creaţia artistului plastic Ramon Grosos, a fost cea din Ploieşti.   
La individual, clasamentul a fost dominat de transilvăneni, câştigătoare fiind a noastră Simina Gheorghincă din Sfântu Gheorghe, urmată de doi clujeni, Mihai Morar şi Flaviu Miron, iar pe scenă au mai fost invitate persoane deosebite care au ajutat mişcarea de dezbateri din Sfântu Gheorghe de-a lungul timpului: doamna Gabriela Cucu, cea care a iniţiat acum 17 ani această mişcare, doamna Luminiţa Curceanu, directoarea Colegiului Naţional MIhai Viteazul, iar în numele Asociaţie Pro Democraţia, a fost prezentă doamna Ioana Moldovan, directoare de programe în Cluj, domnul Cristian Pârvulescu nereuşind să ajungă în timp util la Sfântu Gheorghe.
Onorat de prezenţa atât de multor oameni deja importanţi sau care sunt convins că vor deveni importanţi în scurtă vreme, mulţumesc în mod deosebit sponsorilor, partenerilor şi voluntarilor, fără de care acest eveniment nu ar fi putut avea loc şi sperăm ca împreună să putem face din ce în ce mai multe şi mai frumoase lucruri pentru Sfântu Gheorghe şi pentru viitorii lideri ai comunităţilor.

Mădălin Guruianu,
Iniţiator şi Coordonator Siant George, City of Debate  






Thursday, March 1, 2012

CONFERINŢĂ DE PRESĂ LA ÎNCEPUT DE SAINT GEORGE CITY OF DEBATE VI

    <iframe src="http://player.vimeo.com/video/37798060?title=0&amp;byline=0&amp;portrait=0" width="400" height="300" frameborder="0" webkitAllowFullScreen mozallowfullscreen allowFullScreen></iframe>

"SAINT GEORGE, CITY OF DEBATE" ÎNCEPE!

http://www.mesageruldecovasna.ro/educatie-cultura/sfantu-gheorghe-%E2%80%9Ecapitala-dezbaterilor%E2%80%9D/


Aproximativ 100 de echipe, din toate colţurile ţării, vor transforma zilele acestea oraşul Sfântu Gheorghe în „Capitala dezbaterilor”

În acest week-end, la Sfântu Gheorghe, are loc cea de-a şasea ediţie a competiţiei de dezbateri academice pentru liceeni, „Saint George, City of Debate”. Cu un număr de aproximativ 500 de participanţi, 40 de voluntari şi aproximativ 70 de arbitri, competiţia se anunţă a fi un eveniment de excepţie, pentru lumea dezbaterilor, şi nu numai.

Mădălin Guruianu, iniţiatorul şi responsabilul acestui proiect, ne-a spus că în cei cinci ani de până acum, începând cu  prima ediţie desfăşurată  la Centrul de Cultură  Arcuş, cu 4 echipe participante, „Saint George City of Debate” a reuşit să devină, anul trecut, cea mai importantă competiţie naţională de dezbateri academice, cel puţin în ceea ce priveşte numărul de participanţi. „Am avut 78 de echipe confirmate. Anul acesta avem 100 de echipe, însă, din cauza olimpiadelor şi a unui număr atât de mare de elevi, mă aştept să mai existe şi în plus sau în minus (…) Sunt oameni care  regretă că nu pot participa, pentru că au olimpiadă judeţeană, dar sunt şi oameni care vin de la Budapesta pentru acest campionat. Şi-aici mă refer la Radu Cotarcea, fostul director al turneului, cel care a condus, anul trecut,  Saint George City of Debate”, a declarat  Mădălin Guruianu.

Teme de dezbatere incitante

Turneul va fi condus de Bianca Dragomir, care este un factor de decizie important în Asociaţia Română de Dezbateri şi Oratorie din România. Pentru anul acesta, sunt pregătite două moţiuni. Pe lângă acestea se vor disputa şi două moţiuni impromptu, care vor fi date cu 30 de minute înainte, pentru care echipele trebuie să se pregătească pe loc, fără materiale ajutătoare. Mădălin Guruianu a explicat că prima dintre ele, care se va juca şi în finală, pune o problemă foarte controversată în Europa: scăderea vârstei de vot la 16 ani. „Există o discuţie amplă în Anglia, de mai bine de un deceniu, există ţări în care s-a aplicat această măsură, există ţări care nici nu vor să audă despre această măsură, evident, avantajele şi dezavantajele sunt şi de-o parte şi de alta, şi cred că echilibrul este perfect. Vor urma nişte meciuri de dezbateri, în care e greu să credem că vom ştii dinainte dacă vor atârna deciziile de partea afirmatorilor sau a negatorilor. Cea de-a  doua moţiune ridică puţin nivelul discuţiilor, pentru că ne referim la întreaga Europă, şi ne referim exact la ceea ce se întâmplă în ultimii ani şi cu pregnanţă în ultimele luni: eliminarea dreptului de veto din cadrul proceselor decizionale ale UE”, a precizat acesta.
Discursurile şi prestaţia echipei vor fi evaluate după anumite criterii, şi anume: conţinutul, stilul şi strategia abordată.

Şi în limba maghiară

Spre deosebire de ediţiile anterioare, pe lângă competiţia clasică din acest an, în limba română, ce va avea loc la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, va exista şi o competiţie paralelă în limba maghiară, cu aceleaşi moţiuni, ce se va desfăşura la Liceul „Mikes Kelemen”. Knopp Ildiko, directoarea turneului în secţiunea de limba maghiară, ne-a spus că, urmare a faptului că  în acest an şcolar s-a  relansat programul de dezbateri în limba maghiară,  în liceele „Miko” şi „Mikes Kelemen”, au considerat că este oportun să organizeze o competiţie în care fiecare participant să arate ce a învăţat până în prezent. La prima lor participare la „Saint George, City of Debate”, liceenii de la „Miko” şi „Mikes Kelemen” se vor întrece cu reprezentanţii unui club de dezbateri din Oradea.

Număr record de voluntari

Anul acesta s-a înregistrat un număr record de voluntari – 40. Aceştia sunt coordonaţi de Călina Cruceriu şi Paula Cocoveică, eleve în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”. Fetele ne-au spus că anul trecut au fost  în jur de 20 de voluntari, însă, anul acesta, odată cu creşterea numărului de  participanţi, a crescut şi numărul voluntarilor, dar şi responsabilitatea lor. „Noi avem nişte obiective foarte clare, şi anume, să-i facem să se simtă ca într-o competiţie de profesionişti, să cunoască oraşul nostru şi să-şi facă o impresie bună despre el”, ne-a spus Paula Cocoveică. Aceasta a adăugat că voluntarii sunt elevi ai claselor VII- XII-a, cât şi studenţi. Din spusele Călinei Cruceriu, voluntarii sunt pregătiţi şi ştiu ce au de făcut.

Mai mult decât o competiţie

„Saint George, City of Debate” este mai mult decât o competiţie, deoarece, sunt aduşi laolaltă tineri din toate colţurile ţării. Aceştia vor lega prietenii şi vor avea ocazia să cunoască oraşul. Organizatorii le-au pregătit o mulţime de activităţi interesante: „În după-amiaza de vineri (astăzi – n.r.)  avem foarte, foarte multe programe pe care le-am pregătit pentru cei care vor veni în oraşul nostru. Toate aceste programe sunt oferite cadou, în ordinea „primul venit, primul servit”, deci nu trebuie să plătească nimic. Chiar vrem să se simtă bine, şi îi ducem la următoarele: premiera naţională de la Teatrul „Andrei Mureşanu”, un spectacol de la Studio M, de teatru – dans, care se numeşte „Fragil” şi care e foarte bine de văzut de oricine care trece prin oraşul nostru. De asemenea, pot vizita Muzeul „Carpaţilor Răsăriteni”, cu o expoziţie extrem de bine pusă la punct şi  foarte bine cotată în România, dar şi Spaţiul Expoziţional de la Magma, unde expun artişti contemporani, din Sfântu Gheorghe. În plus, am pregătit o multitudine de programe sportive gen: bowling, fotbal, paintball, tenis”, a detaliat Mădălin Guruianu.

Invitat de onoare: Cristian Pârvulescu

Mâine este ziua cea mai lungă, cu patru runde de dezbateri a aproximativ 40-50 de meciuri, plus semifinalele. Finala, la care pot fi prezenţi toţi doritorii şi pasionaţii de dezbateri, va avea loc duminică, la ora 16, în sala mare a Teatrului.
La finală va lua parte şi Cristian Pârvulescu, analist politic şi preşedinte al Asociaţiei „Pro Democraţia” din Bucureşti.
Ana Alina Costache


OBSERVATORUL DE COVASNA: De azi şi până duminică Sfântu Gheorghe este Capitala Dezbaterilor




Cu aproape 500 de participanţi care vor dezbate atât în limba română, cât şi în limba maghiară, „Saint George, City of Debate” ediţia a VI-a se anunţă a fi un eveniment de excepţie, atât pentru lumea dezbaterilor, cât şi pentru comunitatea locală.
Sute de tineri pasionaţi de dezbateri academice vor transforma Sfântu Gheorghe la sfârşitul săptămânii într-un adevărat „Oraş al Dezbaterilor”, majoritataea cluburilor din ţară urmând să trimită reprezentanţi atât la nivelul elevilor, dar şi al profesorilor şi studenţilor care vor arbitra: Bucureşti, Cluj, Ploieşti, Timişoara, Satu Mare, Buhuşi, Târgu Ocna, Târgovişte, Făgăraş, Turda, Constanţa, Buzău, Câmpina, Botoşani, Codlea, Alba Iulia, Braşov, Târgu Mureş şi, bineînţeles, Sfântu Gheorghe.
Temele de discuţii, alese de echipa de coordonare a evenimentului, condusă în acest an de Bianca Dragomir, sunt extrem de incitante şi vizează „dreptul tinerilor de 16 ani să voteze” şi „eliminarea dreptului de veto din cadrul proceselor decizionale ale UE”, urmând ca în sferturi şi semifinale să se dispute moţiuni impromptu, adică anunţate doar cu o jumătate de oră înainte.
În premieră, va exista, pe lângă competiţia clasică în limba română, şi o competiţie paralelă în limba maghiară, pornind exact de la una dintre moţiunile anunţate: „A.P. ar acorda drept de vot cetăţenilor români care au împlinit 16 ani”, plus moţiuni impromptu, competiţie coordonată de colegii şi prietenii de la Disputa, sub îndrumarea lui Knop Ildiko.
În mai multe momente, atât în partea de evenimente din afara meciurilor propriu-zise pe parcursul celor 3 zile, cât şi la finală şi la festivitatea de premiere, participanţii vor petrece mai multă vreme împreună, cu speranţa colaborării viitoare pe multe şi diverse planuri constructive.
Pentru că această întâlnire anuală este mai mult decât o competiţie de debate, prin amabilitatea zecilor de parteneri şi sponsori locali, invitaţii vor avea parte de multe surprize plăcute pe parcursul celor trei zile, printre acestea numărându-se o ofertă variată de programe cultural-sportive pusă la dispoziţie în Sfântu Gheorghe.
Ce sunt dezbaterile academice?
Dezbaterea (din engleză – debate) este o discuţie în contradictoriu asupra unei chestiuni controversate, în cadrul căreia se aduc argumente pro şi contra temei. Acest exerciţiu intelectual dezvoltă gândirea critică şi analitică, încurajâd ascultarea activă şi toleranţa faţă de opiniile adverse.
Temele de dezbateri (moţiunile) pot fi pregătite dinainte sau sunt “la prima vedere” şi pot viza domenii diverse – de la problematici sociale, politice, la chestiuni economice, filozofice ori ce tin de politici publice. Debaterii au un timp limitat la dispozitie pentru a-si expune perspectiva afirmatoare sau negatoare, iar arbitrii dau câştig de cauză echipei care reuşeste să convingă prin documentare, forţa şi coerenţa argumentelor, dar şi prin stil. În final, însă, toţi participanţii sunt câştigători, căci dobândesc o mai buna înţelegere a moţiunii dezbătute.
Dezbaterile reprezintă una dintre cele mai bune căi de a depăşi stadiul de discursuri paralele, pline de lozinci şi afecte, tabuuri şi prejudecăţi. Gândirea critică, documentarea riguroasă şi exerciţiul constant al argumentării sunt esenţiale în acest tip de “joc” şi reprezintă un exemplu de bună practică pentru întreaga societate.