La început de martie,
Sfântu Gheorghe a
devenit Orașul Dezbaterilor
Invitați de marcă, în frunte cu președintele Asociației Române de Dezbateri
și Oratorie din România, Monica Mocanu, 93 de echipe care au jucat efectiv, 63
de arbitri, 43 de voluntari, peste 400 de oameni care au transformat pentru un
weekend Sfantu Gheorghe in Orasul Dezbaterilor. Pentru a treia oara consecutiv
cel mai mare turneu de dezbateri din țară, Saint George City of Debate VII a
fost prilejul perfect pentru lumea bună a dezbaterilor academice din România să
se strângă într-un singur loc și, cu puține excepții, pasionații de debate au
fost prezenți la eveniment.
Prima zi a fost dedicată activităților cultural-sportive și am avut vizite
la muzee, concert la filarmonică, bowling, fotbal, ping-pong, squash, șah,
boardgames. 4 runde de calificare jucate în 46 de săli din Colegiul Național
Mihai Viteazul și anunțurile cu echipele calificate în Backstage, într-o
atmosferă incendiară. Duminică meciurile decisive, inclusiv finala din Sala
Mare a Teatrului, pe moțiunea „România
ar trebui să recunoască independența Kosovo”. Anul acesta, Cupa transmisibilă și
medaliile de aur merg catre trei clujeni, Bogdan Gliga, Mihai Morar si Flavius
Miron, cei care au caștigat finala cu cei trei reprezentanți din Ploiești,
medaliații cu argint, Victor Ștefan, Mihai Oprea, Theodor Moise, ultimul reușind
și titlul de cel mai bun vorbitor al competiției. Medaliile de bronz au revenit
fetelor din Brașov, Ioana Chiva, Antonia Sencovici, Iulia Hasdeu, dar și
reprezentantilor din Sfântu Gheorghe, Bogdana Ionescu, Teo Pavel și Dragoș
Munteanu.
Mulțumind partenerilor, sponsorilor, voluntarilor și mai ales echipei de
coordonare a acestei ediții, în frunte cu directorul de turneu Emi Beteringhe,
Șerban Pitic, Ioana Stupariu, Adrian Ghițe și Radu Cotarcea, tab-masterul
evenimentului, încheiem cu speranța că Sfântu Gheorghe și-a consolidat poziția
de oraș iubitor de dezbateri cu sens și sperăm că la anul lumea debate-ului se
va reîntâlni la Sfântu Gheorghe.
Mădălin Guruianu,
Saint George City of Debate,
Inițiator și Responsabil